Am terminat două specializări, pedagogie de recuperare și responsabil comunicare. E interesant pentru că ambele au legătură cu persoana mea. Lucrând în domeniul social de la 18 ani, am întâlnit toate formele de nevoi, din partea copiilor, adulților și vârstnicilor. Să fiu pedagog de recuperare m-a ajutat mult să înțeleg persoanele și copiii cu dizabilități. Am descoperit, alături de ei, la terapia prin artă, cum se simt când reușesc să țină în mână, preț de câteva secunde, un burețel cu o culoare acrilică. Pentru mine a fost uimitor să văd ce mult contează să fim alături de persoane care au această nevoie de validare.

De-a lungul timpului, am lucrat în diferite organizații. După ce am încheiat activitatea la leagănul din Arad, am plecat acasă cu un copilaș în adopție. Am rămas mereu în cadrul organizațiilor sociale, iar în 2020, când mi s-a făcut această propunere de a deschide Banca pentru Alimente la Timișoara, când eram în plină pandemie, am acceptat. M-a afectat să văd atunci foarte multe informații și video în media despre oameni abandonați, izolați, la care nici preotul, din păcate, nu putea ajunge să le dea ultima binecuvântare, din cauza pandemiei. În plus, erau multe companii blocate cu produse alimentare, care nu mai puteau să ajungă nici în HORECA. Vorbim și de laptele școlar. Erau cantități mari de produse. Astfel, împreună cu câțiva prieteni, am decis să deschidem banca la Timișoara.

Cred că sunt peste 30.000 de oameni — pentru că a fost perioada de pandemie, de război, și cu siguranță în rapoartele noastre nu au putut fi incluse toate persoanele care au fost ajutate prin proiectul Banca pentru Alimente. Facem și aceste rapoarte deoarece e nevoie să avem o claritate a muncii noastre și pentru finanțatori și donatori. Ajutăm constant 27.000 de persoane în toată regiunea de vest, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad. Banca pentru Alimente are nouă bănci regionale în toată România. Suntem o rețea de bănci sub tutela Federației Băncilor pentru Alimente din România. Banca pentru Alimente Timișoara deservește aproape 100 de organizații care lună de lună primesc alimente de la bancă și de la donatorii noștri.

Bucuria este foarte mare în urma acestei munci, pentru că până la urmă e o muncă asiduă ce presupune toată partea de coordonare. Alimentele se pun la frigider, ne uităm la termenul de valabilitate, la toate detaliile. Uitându-mă în urmă, văd că nimic nu s-a făcut fără efort, dedicare și toate acestea au legătură cu dragul de a face bine pentru semeni. Pentru că, până la urmă, toți putem să ajutăm, dar noi am vrut să facem totul ca la carte, ținând cont de siguranța alimentară, de legislație.

Recent am avut Colecta Națională de Alimente, de Paște, ediția cu numărul 14. Am avut 130 de magazine în toate cele patru județe din vestul țării și peste 600 de voluntari. Suntem o echipă uimitoare, iar eu sunt așa de bucuroasă pentru că n-a fost ușor să găsim oameni dedicați, care să și empatizeze cu cauza. Ne mișcă foarte mult poveștile vârstnicilor izolați, singuri. Și de multe ori la anumite povești reacționezi ca un om, plângi înfundat atunci când afli că din donația noastră tanti Maria de lângă Săvârșin a primit un tort de ziua sa de naștere, ceea ce nu mai avuse de 40 de ani. Iar voluntarii i-au cântat La mulți ani.

Din păcate, nu prea poate, pentru că toate alimentele pe care le colectăm le luăm de la persoanele juridice întrucât e nevoie de trasabilitatea produselor. Avem un contract, iar când ei ne dau acele avize, scrie lotul, scrie termenul de valabilitate. Cei pe care îi ajutăm, nu merg să ceară. Sunt acei oameni care sunt ajutați de organizațiile partenere, dar nu sunt acei oameni care stau cu mâna întinsă. Au o demnitate ieșită din comun și atunci când merg la o companie și vorbesc, știu că, într-un fel, sunt vocea acelor oameni, care nu au voce să ceară. Sunt copii care merg mai degrabă la școală pentru cornul și laptele decât pentru educație.

În primul rând, avem aceste organizații care au în grijă semeni, de exemplu și cantinele sociale au beneficiari și de multe ori ei ne solicită. Sunt persoane cu probleme care ne caută și la telefon și pe rețelele sociale și încercăm să verificăm aceste cazuri prin organizațiile noastre partenere. De multe ori, rezolvarea e la un telefon distanță. Simt uneori că sunt multe cazuri și că poate uneori vin ca o avalanșă, dar mă mișcă să știu că putem fi un răspuns pentru o familie, o persoană.

Cred că e minunat să putem să vedem că, dincolo de a oferi hrană, oferim și demnitate și speranță. La colectă vedem concret ce înseamnă să nu ai, dar totuși să dai. Pentru că sunt bunicuțe care vin și spun: am cinci lei până la pensie, dar o eugenie tot o să cumpăr pentru voi.

Da. Am avut solicitări, nu foarte multe, și atunci, ca să nu facem un traseu foarte lung — pentru că alimentele din HORECA trebuie să rămână cu acea temperatură caldă — am pus imediat în legătură, de exemplu, Azilul de Noapte cu restaurantele. Dar și Casa Ronald McDonald's, unde stau părinții copiilor internați la „Louis Țurcanu". Am mai avut porții de mâncare de la cantina Universității de Vest. La noi nu există alimente care să nu fie de folos.

Sunt peste 97 de organizații, în toate cele patru județe din vest și încercăm foarte mult să facem economie de resurse. Nu vedem sensul să plece mașina din Timișoara să colecteze din Hunedoara, să le aducem aici și apoi să chemăm asociațiile în Hunedoara, să le distribuim. Și atunci alimentele din Hunedoara rămân acolo, le donăm acolo, Caransebeș la fel.

Să facem o listă de cumpărături înainte să mergem la cumpărături uitându-ne la ce avem deja în frigider și să consumăm ce e în frigider cât se poate de rapid. Cumpărăturile noi să le punem mai în spate în frigider și cele vechi să le aducem în față ca să le consumăm. Și pe copii îi învățăm să facă împreună cu părinții, de exemplu, sâmbăta, masa cu ce avem prin frigider — de la brioșe sărate la tot felul de tocănițe și supe creme. Se pot face o multitudine de rețete. Și, până la urmă, e foarte important să știm un lucru: că aruncând mâncarea, ne aruncăm propriii bani la gunoi. Statisticile spun că în România 49% din risipă e acasă.

E o decizie care, atunci când alegi să mergi, de exemplu, la o facultate, nu tot timpul are relevanță cu ce ai să faci mai departe. Spun asta din punct de vedere personal, dar indiferent ce am gândit sau cum am făcut lucrurile, mi-am dat seama cât de important este ca eu să fiu aproape de oameni. Fiecare om își dă seama ce îi place sau cu ce idee fuzionează și chiar dacă e mic imboldul, trebuie să mergi în acea direcție.

Este important să facem ce simțim, să ne ascultăm inima când luăm niște decizii, pentru că, sigur, deciziile raționale cu creierul sunt foarte importante, dar dacă inimioara nu e liniștită, nu putem să dăm randament și nici nu ies lucrurile. De aceea, cred că e important să răspunzi la ce zice inimioara.